Filosofia greacă a reprezentat un moment crucial al culturii europene, nașterea sa având să schimbe în mod fundamental istoria gândirii umane. Deși au trecut peste două mii cinci sute de ani, și astăzi, exercită o foarte mare atracţie în cercurile intelectuale. Atunci, cât și în prezent, filosofiei greceşti i se recunoaște marele merit de a chestiona categorii de maximă importanţă ale spiritului european, precum mitul (mythos-⁠ul) şi raţiunea (logos-⁠ul). Când, însă, își va cunoaște sfârșitul și ce se va întâmpla cu marile sale principii? Când se închide Antichitatea și încep noile epoci, care vor revoluționa, la rândul lor, istoria lumii? În ce context ce produce Alianța între Filosofia Greacă și Creștinism?

Potrivit lui Ghe. Vlăduțescu, „Istoria culturală greacă, în special aceea filosofică, nu se încheia nici în anul 330, nici în 478. Nici chiar, în Bizanț, filosofia greacă din Antichitatea târzie nu dispărea odată cu închiderea școlii neoplatoniciene din Athena, printr-un edict imperial în anul 529. Dar, totodată, nici „modernitatea” nu începea în secolul al IV-lea ori în acela următor. Antichitatea târzie și „modernitatea” timpurie coexistă înaintând pe culoare distincte, dar și atingându-se, chiar interferând. Nici apariția creștinismului, totuși, evenimentul cel mai tare, producând mutații esențiale în durată lungă și foarte lungă, chiar transistorică, atât cât omenește este posibilă ca adevăr previziunea, nu întrerupea „calendaristic” o istorie pentru a deschide alta. Antichitatea supraviețuiește în propria paradigmă până prin secolele VII sau VIII, iar prin absorbție își continuă existența, participând la noua construcție”.