O piesă atipică! La începutul lecturii pare ușoară, simplă, uneori previzibilă, ușor de urmărit, fapt întâlnit mai rar în peisajul scriiturii dramatice actuale. Pare. Și totuși nu. Nu, pentru că am citit-o dintr-o suflare. Există un anume subtext în firescul faptelor care se succed treptat în dezvăluirea vremii noastre de azi pe care o cunoaștem bine, dar pe care o trăim rău… și cu care ne-am obișnuit. Ion nu se poate obișnui. Ion e personajul principal, eroul piesei, cum se spune în teatru, dar nu eroul care cere statuie. El vrea doar normalitatea într-o lume care nu mai e de mult normală; vrea cu obstinație, cu argumente, nu-și pierde răbdarea, nici umorul și nici credința. Vrea oare ceva ce nu se mai poate? Există un fior patetic în finalul piesei care ne-ar putea face să ne amintim că binele nu este doar un cuvânt pe care îl arunci când și dacă mai spui „bună ziua”. Binele e un concept. „Nea Ion" este o piesă despre Bine. Sanda Manu