Povestea unei doamne în vârstă, văduvă, care salvează un câine fără stăpân. Relaţia doamnei cu vecinii şi necunoscuţii se schimbă, iar câinele salvat, cu timpul, ajunge să coste aproape cât toată agoniseala femeii. ”Un bătrân se uită pe plic şi spune: - Lucrurile decurg ca într-o ghicitoare ce se încheie cu vărsare de sânge, sau cu moartea celui mai norocos. Vânătorii fericirii sunt posedaţi de o lăcomie care deseori e numită viaţă sau trai… Ei cred că norocul bun sau capacitatea de a iubi este o culoare, o aromă, un sunet, un lucru, un organ etc., şi poate fi însuşit, poate fi smuls din fiinţa purtătorului exact cum se poate smulge o floare, o rădăcină sau o măsea. De ce, oare, oameni invizibili? Poate fiindcă nimeni nu-i mulţumit de ceea ce are. Nici de ceea ce n-are. Ţin minte cum unul dintre vânătorii fericirii mi-a mărturisit odată… În armată, mi-a zis, ca să pot mânca supa mea mizerabilă, ca nimeni să nu-şi bage nasul în supa mea, eram obligat să scuip în ea. De-aia sunt azi atât de imun…”